fbpx
”Nu îmi este frică să zbor” - First Class Edition - Frica De Zbor .ro - Dă aripi aviofobiei!
15466
wp-singular,page-template-default,page,page-id-15466,wp-theme-bridge,wp-child-theme-bridge-child,bridge-core-3.1.2,qode-page-transition-enabled,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode-child-theme-ver-30.1,qode-theme-ver-30.1,qode-theme-bridge,disabled_footer_top,disabled_footer_bottom,qode_header_in_grid,wpb-js-composer js-comp-ver-7.1,vc_responsive

Transformă-ți frica de zbor într-o experiență de neuitat, alături de Daiana Dajulescu și echipa #FricaDeZborRO!

Imaginează-ți să urci în avion cu același entuziasm cu care te urci în mașină. Să privești prin hublou cu admirație, nu cu teamă. Să vrei să descoperi lumea fără să lași anxietatea să îți pună bariere!

Daiana Dajulescu – pilot profesionist cu mii de ore de zbor pe aeronave Boeing și Airbus – îți deschide ușile cockpit-ului și ale minții tale, printr-o experiență care va redefini complet relația ta cu zborul.

De ce funcționează acest program?

Demontăm miturile, prin Educație!

Cunoașterea înlocuiește frica. Vei înțelege, printre altele, exact cum zboară avionul și de ce turbulenţele sunt doar… normale.

Experiența cockpit-ului autentic

Vei zbura în simulatorul profesional Airbus A320, unde vei simți cum este să controlezi o aeronavă și cum sunt gestionate cazurile speciale. În final, vei înțelege cât de sigur este să călătorești pe calea aerului, dar și cât de bine sunt pregătiți piloții, iar în zborurile tale viitoare vei avea referințe din experiența la care vei lua parte alături de Daiana Dajulescu.

Suport psihologic specializat

Tehnici validate științific, adaptate specific pentru anxietatea de zbor, într-un cadru intim și profesional.

Locație potrivită să descoperi culisele aviației

Cea mai mare bază de antrenament pentru personalul navigant, din România, unde se pregătesc profesioniștii care zboară în toată lumea.

Investiție în libertatea ta

Grupuri restrânse. Atenție personalizată.

”Nu îmi este frică să zbor!” – First Class Edition reprezintă o investiție în libertatea ta de a călători fără limite. Nu este doar despre a zbura fără teamă – e despre a redescoperi plăcerea călătoriei și a îți deschide calea către destinații și oportunități de vis.

Gata să îți schimbi perspectiva?

Pregătește-te să descoperi că zborul poate fi nu doar sigur, ci și fascinant, căci vei pleca cu instrumentele concrete necesare pentru a zbura cu încredere!

Organizatorii

8

ani de activitate, 19 ateliere organizate în sprijinul aviofobilor, peste 800 de pasageri mai relaxați și mai informați

Asociația Iubim Aviația:  Singura Asociație din România care are ca scop promovarea aviației în rândul publicului larg, printr-un mix de activități în folosul acestuia: seminarii pentru cei cu frică de zbor, lecții introductive de aviație și orientare în carieră pentru tineri, în școli, organizarea de zboruri introductive pentru doritori, precum și orice alte activități cu și despre… avioane și zbor. Prin prisma Organizației, am pus bazele primului website din România dedicat aviofobiei – FricaDeZbor.ro, care din 2017 ajută pasagerii cu frică de zbor să călătorească mai liniștiți și mai informați – online și offline.

Daiana Dajulescu: un pilot cu o experiență de peste 10 ani în două dintre cele mai importante companii aviatice din Europa și un om care iubește să vadă oamenii zburând.

”Ce veți afla de la mine? Îmi doresc din tot sufletul ca orele pe care le petrecem împreună, la acest atelier, să nu fie doar despre ce pot să vă spun eu din experiența mea de pilot de avion, ci și despre ceea ce a convins o fetita de 16 ani să viseze să devina pilot. Mi-a fost frica de zbor? Ohhh da! Și încă cum. Dar la seminar am să vă povestesc despre ce înseamnă zborul cu avionul, cum îl pilotez și de ce sunt mândră să spun că am adus în siguranță peste 250.000 de pasageri la sol”.

Elvira Dajulescu, psiholog cu experiență în zona fricilor și mama de pilot de avion.

”Poate vă întrebați ce caută un psiholog la acest curs? Ei bine, pentru mulți dintre voi… frica de zbor are în spate o poveste. Uneori e simplă, alteori e mai complicată. Sper din suflet ca la acest atelier să vă pot împărtăși câteva sfaturi despre cum să învingeți frica de zbor. Și aș începe cu o poveste personală: imaginați-vă că sunteți mama și fiica dumneavoastră de 15 ani vă spune că vrea să fie pilot. Da, pilot. Dar pilot de avion. Imaginați-vă ce frici mi-a declansat acest vis al fiicei mele și totuși… am fost alături trup și suflet de ea. Abia aștept să ne cunoaștem, să vă povestesc despre ce înseamnă frica din punct de vedere psihologic, dar și de unde poate veni frica de zbor și cum o puteți limita”.

Școala Superioară de Aviație Civilă: Încă din 1967, SSAvC este principala instituție de pregătire din România pentru personalul aeronautic: mii de piloți, însoțitori de bord, tehnicieni, controlori de trafic, agenți de securitate, s-au format și se formează aici, devenind apoi angajați ai companiilor aeriene sau aeroporturilor din întreaga lume.

O flotă complexă de aeronave, simulatoare de zbor certificate sau de pregătire pentru cazuri speciale, precum și un simulator ATC, fac din SSAvC cea mai dezvoltată școală de aviație din țara noastră, care oferă școlarizare la prețuri competitive, pe o infrastructură modernă.

Atelierul are loc sâmbătă 18 Octombrie @ Școala Superioară de Aviație Civilă, București. Programul zilei:

  • Ora 9.30 – Checkin
  • Ora 10:00 – 10:30 – Să ne cunoaștem!
  • Ora 10:30 – 12:00 – Despre bucuria de a zbura: intre frică, curaj și pasiune din perspectiva unei femei pilot
  • Ora 12:00 – 14:00 – Haideți cu noi în cockpit!
  • Ora 14:00 – Pauză de cafea
  • Ora 14:30 – 15:30 – Frica de zbor din perspectiva unui pshiolog: între ceea ce știm și ceea ce simțim. Exerciții practice
  • Ora 15:30 – Sesiune Q&A
  • Ora 16:00 – Poză de grup & premiera participanților

Te poți înscrie până pe 14 octombrie!

Locurile sunt limitate la 6 participanți. Investiția ta în călătorii aeriene mai relaxate: 849 lei

Completează formularul de mai jos și vei fi contactat (ă) pentru validarea înscrierii. Te rugăm să verifici mailul și în spam! Pentru întrebări, ne găsești și la 0761.395.797.

*Vârsta minimă pentru participare: 16 ani.



    Unde ne vedem?