Evoluția aviației comerciale și siguranța de la bord, combinate de Qantas într-un video de excepție

Companiile aeriene parcă sunt într-o competiție, uneori, în a realiza cel mai creativ, amuzant sau interactiv video despre măsurile de siguranță de la bord. Miza realizării lor este mare, dincolo de notorietatea câștigată în rândul publicului: ca toate măsurile de siguranță să rămână întipărite în mintea pasagerilor cât mai bine pentru că, știm cu toții deja, atunci când însoțitorii de bord le simulează înainte de decolare, suntem mai degrabă ocupați să trimitem mesaje sau să verificăm, încă o dată, rețelele sociale. Despre obligația de a pune telefonul pe mod avion, nici pomeneală să o respecte marea majoritate a pasagerilor.

Cei de la Qantas au publicat însă, recent, un astfel de clip, care ne ajută să descoperim întreaga evoluție a aviației comerciale, încă din anii 1920. Prin curiozitatea de a descoperi aspecte din istoria domeniului învățăm, astfel, și care sunt măsurile de siguranță:

Realizarea clipului de 8 minute a implicat o logistică și recuzită impresionantă, demnă de o producție cinematografică. Astfel, în clip pot fi văzute:

  • Panourile unui Boeing 747-200 din 1970, pensionat în Deșertul Mojave.
  • Un set de ceai original, din 1940.
  • vestă de salvare din 1930, una dintre cele două rămase din această perioadă.
  • Uniforme, coafuri și mustăți autentice.

Nouă ne place tare mult cum ne poartă acest clip prin toată evoluția aviației comerciale și ne face să ne dăm seama, și mai bine, de toate eforturile care au fost duse pentru dezvoltarea ei și de privilegiul pe care îl reprezintă pentru Societate.

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, medie: 5,00 din 5)
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.