#OameniAiAviatiei: Mihai Apostol – omul care s-a suit la manșa propriei frici

Deși dintotdeauna s-a temut de înălțime și de zbor, Mihai Apostol, actualmente posesor al unei licențe de zbor pentru categoria ULM (Ultra Light Motorized, aeronave ultraușoare motorizate – n.r.) a dovedit prin propriul exemplu că suntem capabili să ne depășim cu succes temerile. Mai mult, atât sieși cât și celor din jur, a dovedit că această teamă de zbor poate fi învinsă și că, în realitate, ea este doar o teamă de necunoscut – mulți dintre noi cunosc foarte puține despre domeniu sau nu cunosc chiar deloc.

Călin, membru în Asociația Iubim Aviația, l-a vizitat pe Mihai la aerodrom și a stat de vorbă cu el despre povestea sa cu aviația, chiar mijlocul avioanelor atât de dragi lui.

Salut, Mihai! Am să fiu direct: cine este omul Mihai Apostol și ce face el? Povestește-mi un pic despre tine.

Salut! Păi, este simplu! Numele meu este Mihai Apostol, dețin un aerodrom la Luica, în județul Călărași. Am plecat pe ideea de zbor de la aeromodele, ca un hobby de weekend, care s-a transformat în ceva mai mult decât un hobby, întrucât ajunsesem să merg și pe la concursuri. La un moment dat, am constatat ca nu prea avem unde să zburăm, nu aveam ceva amenajat, așa că am făcut un aerodrom pentru aeromodele aici, la Luica.

Cum a apărut aviația în viața ta?

Printre prietenii aeromodeliștii cu care mă întâlneam foarte des era și Bogdan Morcaș, care deținea un avion ultraușor și care a insistat deseori „Hai să te zbor, să vezi ce frumos se văd munții!”. Fiindu-mi teamă de înălțime, nu eram tentat să dau curs invitației, dar ușor-ușor și din curiozitate am început să fac primele zboruri, deși mă simțeam foarte stresat. În timp, Bogdan văzând că îmi place și că sunt înclinat către partea tehnică a zborului și către instrumente, mi-a recomandat un instructor de zbor, pe Dorin Blendica, omul care a avut rolul cel mai important și care m-a ajutat să înțeleg zborul și pilotajul și căruia îi mulțumesc foarte mult. Mi-am zis „De ce nu?”, astfel că am făcut școala, am obținut licența, am extins aerodromul, am avut și posibilitatea de a construi un hangar și a de a achiziționa un avion și așa am pornit pe drumul acesta.

Ce sau cine te-a determinat să faci trecerea de la aeromodele la pilotajul de avioane ultraușoare?

Dorin a fost cel care m-a determinat si care mi-a ușurat trecerea. A văzut că sunt foarte atent la partea de instrumente de zbor și a marșat pe asta. Bine, a fost și autodeterminarea mea și rezultatul a fost că însuși zborul m-a ajutat să-mi înfrâng teama de zbor.

Ce alte metode ai mai folosit pentru a înfrânge teama de zbor în afară de zborul propriu zis?

Am făcut foarte mult simulator. Inițial simulator pentru aeromodele și, ulterior, mi-am făcut și simulator pentru ULM. Mi-am cumpărat manșă, pedalier, maneta de gaz, mi le-am aranjat exact cum le aveam în avion, le-am setat să simuleze cât mai îndeaproape comportamentul lor din avion iar pe ecran mi-am pus ceasurile. Concentrându-mă pe instrumentele de bord, eram conectat acolo și, așa, senzația aceea de frică nu mai avea loc, nu mă mai gândeam la ea.

A fost și momentul la care ai pilotat singur pentru prima dată sau, cum se spune în aviație, „ai ieșit la simplă”. Cum a fost, te-ai temut, ți-a plăcut? Cum s-a simțit Mihai cel de dinainte, căruia îi era teamă de zbor?

Nu m-am temut, dar ceva emoții am avut. Am făcut o decolare, urma să fac trei ture de pistă: prima era cu decolarea și cu o trecere la 100 de metri înălțime, la a doua tură urma să fac un touch & go (aterizare urmată imediat de decolare, fără oprirea avionului – n.r.). Din prima tură nu am înțeles mai nimic, eram concentrat pe comenzi și ceasuri pentru că, fiind singur în cabină, avionul era mai ușor și răspundea mai repede la comenzi. Am făcut al doilea tur de pistă, cu touch & go, iar al treilea tur l-am încheiat fiind atent la comenzi și instrumente: flapsuri, viteză, încadrare… și am aterizat! Am aterizat deși Dorin îmi sugera să mai fac 2-3 tururi. I-am comunicat „Negative!” întrucât planul fusese de trei tururi și am pus siguranța zborului pe primul loc. După aterizare, Dorin m-a felicitat iar Bogdan Morcaș, proprietarul avionului și care era și el prezent, mi-a spus „Felicitări! Foarte bine că ai decis să aterizezi, așa era planificarea, tu erai în comandă, era strict decizia ta iar decizia a fost „safety first”. Bravo!”

Care a fost cel mai frumos zbor pe care l-ai avut?

Eeh, grea întrebare, sunt atât de multe! Personal, îmi plac zborurile la joasă înălțime, de exemplu să urmez cursul unui râu. Îmi iau o viteză de siguranță, 30-40 km/h în plus față de viteza aceea de finețe a avionului, pentru că asta îmi dă posibilitatea de a ateriza în siguranță în cazul unui eveniment neprevăzut. Dar poate cel mai frumos zbor a fost acela în care mi-am adus avionul din Cehia în România. Au fost multe sectoare interesante: Cehia cu munți și câteva lacuri, Ungaria plată, apoi am intrat în țară. Am zburat atunci vreo cinci ore și jumătate de-a lungul unei zile, întrucât am mai aterizat pentru realimentare și documente. Dintre cele mai recente zboruri frumoase a fost un zbor de plăcere cu o aterizare „nicăieri”: am aterizat undeva pe Valea Argovei, pe o limbă de pământ și am decolat de pe un drum auto.

Ai avut vreun zbor cu probleme?

Odată mi s-a stricat garnitura de la bușonul vasului de expansiune și s-a încins o chiulasă. Am dus motorul la ralanti, m-am îndreptat către aerodrom, am aterizat și asta a fost totul. Altă dată, îmi amintesc că era foarte cald și eram în decolare cu un Zlin cu bechie (avioanele cu bechie au roata de direcție în spate iar poziția avionului pe sol și la o parte din rulaj este cu botul în sus – n.r.), am prins o declanșare, un curent de aer cald, care s-a ridicat exact sub bechie. Am compensat în axul avionului, am redus motorul și ne-am oprit în siguranță, chiar daca un pic în derapaj, ca la drift. De speriat nu m-am speriat, însă, pentru că am avut în permanență totul în control.

Cum privești zborul acum, din perspectiva de pilot? Mai resimți teama aceea?

Nu îmi mai este teamă de mulți ani, am constatat personal că riscurile zborului sunt mult mai mici decât cele implicate de mersul cu mașina.

Cum ți-a venit ideea de a îți cumpăra primul avion?

Pentru mine zborul a devenit un mod de viață, astfel că ideea a venit în mod natural după ce am obținut licența de zbor. Din dorința mea, am făcut un efort și am reușit să cumpăr un avion nou care a costat destul de mult, însă opțiuni sunt, se găsesc avioane la mâna a doua undeva între 15 și 25 de mii de euro și în stare tehnică foarte bună.

Ai pilotat mai multe modele de avion. Care ți-a plăcut cel mai mult?

Da, am pilotat Zephyr, Zlin, VL3, Citius… Este o chestiune de gusturi, până la urmă, și de cum rezonează fiecare pilot în parte cu avionul respectiv. Personal, aș lua de la fiecare câte ceva: de la Zlin roțile mari care îți permit să aterizezi oriunde, de la VL3 viteza și stabilitatea sporită în zbor… Un avion care să le cuprindă pe toate ar fi cel pe care îl am acum, BRM Citius: pot ateriza mai oriunde, viteza de croazieră de 190 km/h este mai mult decât suficientă, este și spațios. Pe de altă parte, zbor oricând cu plăcere și Zephyr, modelul pe care am făcut școala, și pe care îl simt la fel de apropiat ca pe Citius. Am zburat cu el după 3-4 ani și mi-a plăcut la fel de mult.

Cât de ușor te-ai adaptat de la un avion la altul?

Cred că trecerea cea mai grea a fost de la tren de aterizare triciclu la Zlin cu bechie (triciclu are roata de direcție în față – n.r.).

Cum ți-a venit ideea și cum ai ajuns să îți faci propriul aerodrom?

Aerodromul a fost inițial pentru aeromodele, însă după școala de ULM m-am gândit la ce pot să fac mai departe, dacă închiriez avion sau dacă zbor cu avioane ale prietenilor. Aveam deja gândul de a îmi cumpăra un avion, așa că am mai cumpărat teren, am construit hangarul, am tras curent electric, am amenajat pista. Nu a fost deloc ușor, însă nici imposibil.

Ai întâlnit de-a lungul activității de pilot alți oameni cu frică de zbor? Au venit și a doua, a treia oară la zbor?

Cred că am întânit și printre piloți :)). Și este de înțeles: și eu, la început, mă feream să zbor în condiții mai grele, cu vânt mai puternic de 12-15 km/h, din rațiuni de siguranță evitam să ajung în situații pe care să nu le pot stăpâni.

În rest, da, am avut printre prieteni și cunoscuți oameni care se temeau și care au zburat cu mine pentru prima dată în viață, nu mai zburaseră cu nimic înainte. Nu am încercat să îi conving eu, doar le-am spus că zborul, dacă se efectuează la momentul potrivit, este ca statul pe o bancă în parc. Singurul lucru care se simte este rulajul, dar asta depinde de la avion la avion. După desprindere, însă, zborul este cât se poate de lin.

Am avut plăcuta surpriză să zbor din nou cu oameni care spuneau înainte că nu se vor urca niciodată în avion. Se temeau inițial, dar era și curiozitatea de a afla cum este, ce se întâmplă în zbor, cum funcționează avionul.

De reținut este că, orice se întâmplă, aterizăm oricând în siguranță pentru că pilotul își va lua întotdeauna măsuri de precauție. De exemplu, la decolare plec întotdeauna de la capătul pistei pentru a avea timp să opresc, dacă este nevoie.

Încă un lucru care se poate face atunci când vine cineva cu frică de zbor este să îi dai manșa un pic și să constate prin prisma proprie cât de simplu, ușor și sigur este să zboare. Mulți dintre cei care se temeau mai vin și acum la zbor și savurează zborul, alții încă se mai tem un pic.

Cunosc și dintre aeromodeliști oameni care nu intraseră într-un avion și care, după ce au zburat, și-au schimbat percepția. Mai mult, niciodată nu am întâlnit situația în care să vină cineva la zbor și să se răzgândească!

În fond, teama de zbor este doar o teamă de necunoscut, însă dacă îi explici omului, atunci totul devine mult mai ușor de înțeles pentru el: uite ce se întâmplă și de ce se întâmplă atunci când miști manșa, uite ce se întâmplă atunci când acționezi flapsurile și ce rol au ele, uite ce rol are maneta de gaze, ce rol are bila din indicatorul de viraj. Conectându-se la aspectele tehnice, omul trece peste acel prag, peste acea teamă, și trecând o dată, de două ori și tot așa, iată că, la un moment dat, pragul acela nu mai este resimțit, el dispare iar omul înțelege ce este cu zborul și îl poate savura fără nici o problemă.

Ce sfat sau sfaturi ai da celor care se tem de zbor?

Concret, cel mai bine este să experimenteze personal. Nu este neapărat o teamă de zbor, cât o neînțelegere a acestuia datorată necunoașterii termenilor tehnici și a ansamblului de procese însumate de zbor, tocmai acestea te duc acolo, în zona aceea de teamă. Cum cea mai bună apărare este atacul, cea mai bună metodă de a învinge frica de zbor este zborul în sine. Să meargă la un aerodrom, să vadă avioanele, să le vadă decolând, zburând și aterizând, să constate ei înșiși că zborul este despre siguranță, aventură și plăcere și să și zboare. Nu trebuie făcut totul deodată, pentru unii poate fi un proces care să ia un pic de timp, însă dacă se face în etape, cu documentat un pic înainte pe net, cu mers la aerodrom, cu uitat un pic sub capotă, cu văzut un interior de avion, atunci lucrurile încep să capete sens pentru omul cu frică de zbor, acesta capătă încredere în el și în zbor și totul devine mult mai simplu.

Mihai, îți mulțumesc că ne-ai împărtășit o parte din tine, din povestea ta. Ai vrea să mai adaugi ceva?

Zborul este un vis și toți visăm să ne construim propria poveste. Zborul ne ajută pe fiecare în parte să ne transformăm poveștile în capitole frumoase.

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, medie: 5,00 din 5)
Încarc...

Un comentariu pentru articolul “#OameniAiAviatiei: Mihai Apostol – omul care s-a suit la manșa propriei frici

  1. Bogdan Ilie

    28 aprilie 2021 at 10:58

    Super om, a avut o grămadă de experiente și plăcute și mai puțin plăcute.
    Zbor lin și cât mai multe ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.