Unul din patru pasageri sunt afectați de frica de zbor. O arată statisticile internaționale, privind aviația comercială la nivel mondial. În țara noastră, chestionare pe care le-am desfășurat cu privire la frica de zbor la români arată același lucru, precum și cauze ale acestei fobii.
Să...
Cu siguranță te-ai aflat, cel puțin o dată, într-un avion la bordul căruia cineva de lângă tine vorbea la telefon în timpul aterizării sau decolării, sfidând însoțitorii de bord și instrucțiunile de setare pe „mod avion” sau de oprire al terminalelor mobile. Ei bine, o...
Stephan Boltz și Valentin Hartmann sunt doi iubitori de
Aviație care, de 4 ani promoveză domeniul într-un mod aparte: se folosesc de
învelișul aeronavelor casate pentru a le duce mai departe povestea, sub forma
unor tag-uri de pus la chei sau la bagaje.
Produsele Aviationtag, cum au fost...
Zborul cu avionul este o componentă esenţială a unei
experienţe turistice sau de afaceri pentru multe destinaţii care nu pot fi
accesibile călătorilor decât prin intermediul acestuia. Frica de zbor, în
general, precum şi forma ei severă, aviofobia, este un factor determinant în
cererea de pe piaţa turistică şi...
Sunetul flapsurilor. Sunetul trenului de aterizare, ori al
frânelor aerodinamice...
În viitor, pasagerii curselor aeriene ar putea fi cântăriți
înainte de zbor, conform propunerilor unor specialiști care analizează
oportunitățile de reducere a costurilor. Desigur, datele colectate au caracter
confidențial, ele fiind utilizate doar pentru calculele care se fac la
pregătirea aeronavelor pentru zbor.
Inovația este cuvântul cheie din industria...