Da, avioanele de pasageri zboară și cu un motor. Iată dovada!

Boeing 737 SmartWings
Boeing 737 SmartWings

Frica apariției unor defecțiuni tehnice este una dintre principalele cauze ale aviofobiei. Și, cum puțini știu cum zboară un avion și ce se întâmplă dacă unul dintre motoare se defectează, gândul că aparatul de zbor va cădea din cer precum o frunză este extrem de popular în opinia publică. Avioanele de pasageri pot zbura însă și cu un motor sau, în cazul în care amândouă sau toate se defectează, ele pot plana cu ușurință până la primul aeroport. În plus, acest caz special este printre cele mai exersate de către piloți, atât în timpul cursurilor de pilotaj, cât și ulterior, la simulator.

Un exemplu recent al faptului că nu se întâmplă nimic dacă un motor al avionului cedează este zborul de peste două ore, avut într-un singur motor, al unei aeronave Boeing 737-800 SmartWings.

Potrivit airlinestravel, pe 22 august, un Boeing 737-800 SmartWings a zburat într-un motor timp de 2:20 de ore. Este vorba de avionul Boeing 737-800 (OK-TVO), care opera zborul QS-1125 Samos (Grecia) – Praga (Cehia). La bord se aflau 170 de pasageri.

În timp ce avionul zbura la FL360 (36.000 feet altitudine), peste Marea Egee, motorul stâng s-a oprit. Piloții, cu experiență la manșă, au decis să coboare avionul la un nivel inferior și au încercat de 2 ori să repornească motorul. Rezultatul a fost fără succes, ceea ce i-a determinat să zboare într-un motor până la destinație. Conform procedurilor, ei ar fi trebuit să se îndrepte către cel mai apropiat aeroport, însă au decis că pot continua cursa aeriană în siguranță. Acum, incidentul este investigat de către autoritățile responsabile, pentru a se afla care au fost cauzele care au dus la oprirea motorului, precum și dacă piloții au procedat corect în această situație.

Oricum ar fi, iată că avioanele de pasageri zboară și cu un motor, deci nu ai motive de îngrijorare.

Citește și: Ce se întâmplă dacă cedează un motor al avionului?

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (1 voturi, medie: 5,00 din 5)
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.