#OameniAiAviatiei, care ne dau încredere să zburăm. Ileana Vaidasigan și povestea unei vieți dedicate meseriei de însoțitor de bord

Pentru mulți pasageri, zborul vine la pachet cu emoții, întrebări și, uneori, teamă. Dar cine sunt oamenii care ne întâmpină la bord, ne oferă încredere și au grijă de siguranța noastră la 10.000 de metri altitudine? Pe blogul Frica de Zbor, ne propunem să aducem aviația mai aproape de oameni, dincolo de mituri și necunoscute. De această dată, într-un nou articol al seriei #OameniAiAviatiei, descoperim povestea Ilenei Vaidasigan, un profesionist cu 19 ani de experiență în aviație, care ne arată că în spatele fiecărui zbor se află mult mai mult decât o uniformă și un zâmbet: pregătire, empatie, responsabilitate și pasiune pentru oameni.

De la copila din Ardeal care privea fascinată avioanele, la însoțitoarea de bord care și-a transformat visul într-o profesie și, astăzi, la instructoarea care formează viitorii însoțitori, povestea Ilenei Vaidasigan este despre pasiune, responsabilitate și dragostea pentru aviație.

După 19 ani petrecuți la bordul aeronavelor, ea transmite acum aceeași pasiune și aceeași rigoare cursanților ei, de la Școala Superioară de Aviație Civilă.

„Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor să mă fac aviator”. S-a născut în Ardeal, aproape de o bază aeriană militară, iar avioanele care brăzdau zilnic cerul deveniseră o prezență firească a copilăriei sale. La acea vârstă nu știa nimic despre industria aeronautică, despre pregătirea unui echipaj de cabină sau despre responsabilitatea care se ascunde în spatele unei uniforme impecabile. Știa doar că avioanele o fascinau și că, într-un fel pe care încă nu îl putea explica, își dorea să ajungă mai aproape de ele.

Privind în urmă, spune că a trimis acea dorință în Univers încă din copilărie, fără să cunoască profesia care avea să îi definească, peste ani, o mare parte din viață. Gândul unei cariere în aviație a revenit mai târziu, în perioada facultății, însă drumul părea atunci greu de urmat. În România exista o singură mare companie aeriană, TAROM, iar accesul într-o astfel de profesie era complicat. Pentru o vreme, Ileana a renunțat la idee, nu pentru că fascinația pentru zbor dispăruse, ci pentru că oportunitățile păreau prea puține.

Apoi a apărut Blue Air, iar visul copilăriei a primit, în sfârșit, o pistă de decolare. „Nu am mai stat pe gânduri”, își amintește ea.

O zi de iarnă și începutul unei vieți în aer

Primul său zbor ca însoțitor de bord a avut loc într-o zi friguroasă de iarnă. Își amintește frigul, dar emoțiile erau atât de puternice, încât aproape că nu îl simțea. Asculta cu atenție fiecare cuvânt al instructorului, în timp ce inima îi bătea, după cum spune chiar ea, „cu 100 de mile pe oră”. Era fericită și simțea că ar fi putut zâmbi fără oprire.

Zburase și înainte, dar numai în calitate de pasager. Abia acum însă avea să descopere că experiența unui om care ocupă un loc în cabină nu poate fi comparată cu responsabilitatea celui care se află acolo ca membru al echipajului. Tot ceea ce învățase până atunci în sala de curs începea să capete formă, logică și utilitate. Sistemele despre care citise, echipamentele pe care încercase să și le imagineze și procedurile repetate în timpul pregătirii nu mai erau noțiuni abstracte, ci elemente reale ale unui spațiu în care urma să își desfășoare activitatea.

„După primul zbor am știut că asta este ceea ce trebuie să fac. În sfârșit mă simțeam completă.”

Pentru ea, această carieră poate fi rezumată și astăzi în trei cuvinte: pasiune, siguranță și responsabilitate. Iar acestea sunt și reperele în jurul cărora și-a construit întreaga activitate.

Ceea ce nu apare în fotografiile din călătorii

Din exterior, viața unui însoțitor de bord este asociată adesea cu destinații exotice, fotografii realizate în marile orașe ale lumii, hoteluri, uniforme elegante și răsărituri privite deasupra norilor.

Ceea ce publicul nu vede însă este volumul de muncă din spatele fiecărei curse, disciplina necesară, responsabilitatea față de pasageri și pregătirea continuă pe care o presupune acest domeniu.

În aviație, sărbătorile nu sunt automat zile libere, iar programul personal trebuie adesea adaptat în jurul curselor, al perioadelor de pregătire și al responsabilităților profesionale. În timp ce pasagerii zboară spre oamenii dragi, membrii echipajului se pot afla la mii de kilometri de propriile familii.

Cea mai grea provocare profesională a carierei sale? Ileana nu indică un singur episod, izolat, pentru că dificultatea stă mai degrabă în suma responsabilităților purtate de-a lungul anilor: grija pentru sute de pasageri, situațiile imprevizibile și obligația de a rămâne calmă, empatică și pregătită indiferent de împrejurări.

Responsabilitatea față de oamenii aflați la bord începe pentru Ileana încă din timpul îmbarcării. Atunci îi observă pe cei care intră în aeronavă, le urmărește comportamentul și încearcă să înțeleagă dinamica zborului care urmează. Experiența a învățat-o să fie atentă la particularitățile culturale, la personalitatea pasagerilor, la modul în care aceștia comunică și la semnalele care pot indica o nevoie specială, o stare de teamă, o dificultate medicală sau un posibil comportament problematic.

Nu este vorba despre a judeca oamenii după aparențe, ci despre a fi suficient de prezent și de atent încât să anticipezi nevoile unei cabine diverse. La bord se pot afla copii, vârstnici, persoane care zboară pentru prima dată, pasageri cu frică de zbor, oameni obosiți, grăbiți, anxioși sau aflați în situații personale dificile. Fiecare reacționează diferit, iar echipajul trebuie să găsească echilibrul dintre fermitate, empatie și respectarea procedurilor.

„Fiecare zbor este diferit și plin de provocări”, spune Ileana, subliniind că munca în echipă, încrederea și profesionalismul sunt cheia unei curse reușite.

Un Crăciun între nori

După atâția ani de zbor, Ileana spune că îi este greu să aleagă un singur moment pe care nu îl va uita vreodată. Au fost prea multe întâmplări, prea mulți oameni și prea multe experiențe frumoase pentru ca întreaga carieră să poată fi redusă la o singură amintire. Totuși, dacă ar putea retrăi un zbor, l-ar alege pe cel efectuat fix într-o zi de Crăciun. Echipajul purta căciulițe roșii, iar la îmbarcare se auzeau colinde. Fiecare dintre colegi adusese de acasă câte ceva pentru masa improvizată a echipajului: cozonac, sărmăluțe și bucate pregătite în familie.

În acea zi, aeronava nu mai era doar un spațiu de lucru care transporta oameni între două aeroporturi. Pentru câteva ore, devenise locul în care o echipă încerca să păstreze spiritul Sărbătorilor, chiar dacă membrii săi se aflau departe de casele lor.

Este una dintre imaginile care spun cel mai bine cât de aparte poate deveni legătura dintre membrii unui echipaj. Oamenii care poate nu se cunosc de foarte mult timp trebuie să învețe să lucreze împreună, să aibă încredere unii în ceilalți și să acționeze ca un singur organism atunci când situația o cere.

Anii petrecuți în aviație nu i-au oferit doar o carieră, ci i-au schimbat și felul de a fi. Ileana spune că a devenit mai încrezătoare, mai empatică, mai răbdătoare și mai organizată. „Sunt calități pe care profesia le cere, dar pe care, în același timp, le și dezvoltă”.

Punctele sale forte care au ajutat-o însă cel mai mult au fost dedicarea și pasiunea pentru ceea ce face. Fără acestea, programul solicitant, renunțările și responsabilitatea ar fi mult mai greu de dus. Chiar și după atâția ani, Ileana mărturisește că emoția zborului nu a dispărut, iar pasiunea nu s-a tocit odată cu rutina – „Ador decolările. Mi se face pielea de găină de fiecare dată, de parcă de fiecare dată visul copilei din Ardeal pare să înceapă din nou”.

Cum arată viața unui însoțitor de bord? De la grija pentru pasageri la formarea viitorilor profesioniști

Astăzi, experiența acumulată la bord este transmisă mai departe în sălile de curs ale Școlii Superioare de Aviație Civilă, unde Ileana Vaidasigan pregătește viitori însoțitori de bord. Trecerea de la activitatea operațională la rolul de instructor a adus o altă formă de responsabilitate. Dacă înainte avea grijă de pasagerii aflați în cabină, acum contribuie la formarea oamenilor care vor purta, la rândul lor, această responsabilitate.

Pregătirea unui însoțitor de bord nu se rezumă la transmiterea unor informații tehnice. Înseamnă și formarea unei atitudini, cultivarea disciplinei, dezvoltarea încrederii și înțelegerea faptului că fiecare gest poate conta într-un mediu în care siguranța nu admite superficialitate.

Ileana spune că dezvoltă, de cele mai multe ori, o legătură specială cu elevii săi. Să contribuie la formarea lor ca viitori profesioniști îi aduce una dintre cele mai mari satisfacții, iar emoția este cu atât mai mare când primește fotografii cu foștii cursanți îmbrăcați în uniforma companiei aeriene la care au visat să ajungă.

„Câte țări voi vizita și care este salariul unui însoțitor de bord?”

Printre cele mai frecvente greșeli pe care le observă la cursanți se află nerăbdarea. Mulți își doresc să ajungă cât mai repede la uniformă, la interviuri și la primul zbor, fără să înțeleagă că drumul către cabină este construit din detalii care trebuie învățate și repetate cu seriozitate. Iar graba și lipsa atenției la detalii îi poate pune în dificultate.

Un bun însoțitor de bord trebuie să aibă, încă dinaintea primului curs, abilități de comunicare, spirit de echipă și empatie. Informațiile tehnice pot fi învățate, iar procedurile pot fi exersate, însă disponibilitatea de a asculta, de a colabora și de a înțelege oamenii reprezintă o bază esențială.

Cei care se interesează de această profesie îi adresează adesea aceleași două întrebări: „câte țări vor putea vizita într-un an?” și „care este salariul unui însoțitor de bord?”. Ileana răspunde cu umor, pentru că știe cât de mult cântăresc aceste două aspecte în imaginația celor aflați la început de drum. Călătoriile și veniturile sunt, desigur, elemente importante ale unei alegeri profesionale, însă nu pot reprezenta singura motivație.

„Destinațiile se schimbă, programele diferă de la o companie la alta, iar timpul petrecut într-un oraș nu înseamnă întotdeauna vacanță. Uneori, după un zbor solicitant, prioritatea este odihna, nu explorarea unei destinații”, spune ea.

Ce trebuie să facă un tânăr care își dorește această carieră?

Pentru un tânăr care visează să devină însoțitor de bord, mesajul Ilenei este direct: să își urmeze visul. Dacă iubește cu adevărat aviația, îl așteaptă la cursurile organizate în cadrul SSAvC, unde poate descoperi ce presupune în mod real această profesie și se poate pregăti pentru procesul de angajare.

„Un candidat care își dorește șanse reale trebuie să poată comunica fluent în limba engleză, să demonstreze că poate lucra bine într-o echipă și să acorde atenție modului în care se prezintă. Trebuie să fie flexibil, să poată lucra sub presiune psihică și să poată acționa rapid, să nu se blocheze atunci când apare o situație neașteptată. Aceste aptitudini nu sunt simple cerințe formulate într-un anunț de recrutare, ci reflectă realitatea unei profesii în care echipajul trebuie să fie pregătit pentru mult mai mult decât rutina unui zbor obișnuit”, adaugă instructoarea.

Există însă și greșeli care pot costa mult un candidat, chiar dacă acesta îndeplinește formal condițiile de participare la interviu. Prezentarea neîngrijită, o atitudine negativă, incapacitatea de a lucra în echipă și lipsa încrederii în sine pot transmite recrutorilor că persoana respectivă nu este încă pregătită pentru responsabilitatea rolului.

Aspectul îngrijit nu trebuie confundat cu existența unui anumit tipar de frumusețe. În aviație, el vorbește despre respectul față de profesie, atenția la detalii și capacitatea de a reprezenta compania în fața pasagerilor. La fel de importantă este atitudinea. Un candidat care critică, răspunde defensiv sau refuză colaborarea poate ridica semne de întrebare într-un domeniu bazat pe coordonare și încredere reciprocă.

Nesiguranța excesivă poate afecta, la rândul său, modul în care candidatul comunică și reacționează în timpul exercițiilor. Nu este necesar să se prezinte ca o persoană care știe deja totul, ci ca un om echilibrat, dispus să învețe, capabil să accepte feedbackul și să își susțină deciziile. Interviul nu verifică doar dacă un candidat își dorește să zboare. Verifică dacă el poate deveni omul pe care colegii și pasagerii se vor putea baza.

Privind parcursul Ilenei Vaidasigan, este greu să nu observi că, în esență, oglindește adevăratul sens al unei cariere construite cu pasiune, prin oamenii pe care îi inspiră să își ia zborul. Fiecare fost cursant care își îmbracă pentru prima dată uniforma este dovada că visurile copilăriei nu se opresc atunci când se împlinesc. Ele continuă, discret, în poveștile celor care vin după tine.