De ce toate avioanele de pasageri arată la fel?

Cu siguranță te-ai întrebat, cel puțin o dată, de ce toate avioanele de pasageri arată la fel.

de ce toate aeronavele de pasageri arata la fel

Aruncând o privire în trecut, în perioada anilor ’70 și ’80, avioanele de pasageri erau vizibil diferite. Astăzi însă, parcă toate sunt proiectate de același om, care parcă și-a pierdut inspirația: două sau patru motoare, un fuselaj drept și o aceeași coadă, standard. Sau cel puțin așa pare, la prima vedere. Privite de aproape însă, fiecare model de avion are particularitățile sale.

avioane comerciale

Avioanele de pasageri în anii ’70 – ‘80

Un exemplu de aeronavă care s-a diferențiat de înfățișarea comună este Boeing 747. Iconicul model, popular și în prezent, a fost inițial proiectat pentru cargo, în anii ’60, având o nișă de încărcare frontală. Ulterior, Boeing 747 și-a câștigat popularitatea ca aeronavă de transport de pasageri, fiind prea puțin utilizat pentru pentru scopul său inițial. Boeing 747 este printre singurele aeronave de pasageri încă diferite ca design, însă acest lucru se va schimba în viitorul apropiat, fabricantul dorind să reducă producția sa din ce în ce mai mult, până la încetarea ei.

avion cu 3 motoare DC-10

Aeronavele cu 3 motoare. Diferite, și în vogă înainte de anii ’90, și-au găsit sfârșitul odată cu evoluția tehnologică. Au fost proiectate cu 3 motoare pentru a obține performanțe mari, dar și de a oferi un grad de siguranță mai mare. Apariția motoarelor mai performante a făcut suficientă folosirea a doar două, în loc de trei. Astfel, aeronavele ca DC-10 sau L-1011 au devenit adevărate rarități.

Cozile în T. Cândva, și ele au fost un factor diferențiator pentru avioane. McDonnell Douglas MD-80 a fost cel mai popular avion de pasageri al perioadei, cu peste 1.000 de unități construite. Designul aparte al aparatului s-a datorat amplasării motoarelor în partea din spate a aeronavei. Între timp însă, inginerii au realizat că este mai practică montarea motoarelor direct sub aripi, mai aproape de centrul de greutate al avionului.

MD-80

De ce toate avioanele de pasageri arată la fel? Cum s-a ajuns aici?

În mod cert, proiectanții nu și-au pierdut inspirația, așa cum spuneam mai sus. “De vină” pentru design-ul aparent similar sunt cererile tot mai mari pentru eficiență. Ineficiența nu își are locul, în special în aviație. Ea reprezintă elementul care face diferența dintre o companie aeriană de succes sau una falimentară.

de ce avioanele arata la fel

Prin urmare, așa cum evoluția a făcut ca ichthyosaurii să semene cu delfinii, și cerințele industriei aeronautice i-au determinat pe ingineri să își atingă eficiența maximă, cu cele mai mici variații.

Lucrurile nu vor rămâne însă la acest nivel, companiile aeriene având multe proiecte viitoare în plan. Resuscitarea existenței unui supersonic de pasageri va fi, cu siguranță, unul dintre elementele care va redefini felul în care avioanele comerciale arată.

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (9 voturi, medie: 5,00 din 5)
Încarc...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.