Despre reparațiile de prin avion cu bandă adezivă…

Te urci, cu teamă, în avion. Identifici locul înscris pe bilet și te așezi cuminte, după ce ai pus bagajul în locașul dedicat. Îți spui că totul va fi bine, că va fi un zbor liniștit, și nu are de ce să îți fie teamă…

Imediat, însă, privirea ți se oprește pe banda adezivă din jurul ferestrei. Clar nu o să îți mai găsești liniștea până la destinație. Un bun exemplu este această imagine unde, acoperitorul hubloului a fost rupt, poate chiar de un pasager, și a fost “reparat” pentru moment.

bandă adezivă avion

Puțini știu însă că reparațiile de prin avion cu bandă adezivă, pe care unii mai au “ghinionul” să le observe uneori, nu afectează cu nimic siguranța aeronautică. Ba chiar sunt aprobate de entități din domeniu, cum ar fi Federal Aviation Administration, în SUA. Astfel, banda constituie o soluție pentru rezolvarea momentană a unor probleme estetice care pot apărea înainte de zbor, pentru a nu întârzia sau anula cursele aeriene. În plus, nu este aceeași bandă adezivă pe care o cumperi de la magazinul de materiale de construcții și instalații, ci una specială, dedicată domeniului aeronautic.

Așa că data viitoare când te urci în avion și observi un astfel de detaliu, mai degrabă bucură-te că există soluții rapide pentru ca zborul să nu îți fie afectat. Și crede-ne, ar fi fost mai rău dacă ai fi văzut o bucată de plastic (chiar dacă nu are decât rol estetic) desprinsă din avion…

Zbor fără frică îți dorim!

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (3 voturi, medie: 5,00 din 5)
Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*