Un zbor mai sigur începe de la tine!

Companiile aeriene nu pot face totul pentru tine. Un zbor mai sigur începe de la tine. Și tu, ca pasager, ai responsabilități!

Incidentele, situațiile de urgență sau accidentele sunt evenimente care au loc foarte rar în Aviație. Mai ales în cea comercială. Rareori o aeronavă se prăbușește, iar șansele ca cineva de la bord să își piardă viața… sunt și mai mici.

Mai dese sunt însă incidentele, cum a fost unul recent, în America, când motorul unei aeronave a explodat în aer, iar bucăți din el au spart unul dintre hublouri. Aparatul de zbor a fost însă adus în siguranță la sol, aceasta fiind dovada supremă că… este greu ca un avion să se prăbușească, chiar și în cazul unor scenarii sumbre. Câțiva pasageri au fost răniți însă. O pasageră chiar și-a pierdut viața ulterior, la spital, din cauza rănilor, după ce curentul format de depresurizare aproape că a tras-o în afara aeronavei.

Iar aceste lucruri s-au întâmplat strict din cauza ignoranței pasagerilor, lucru dovedit și de imaginea surprinsă de către unul dintre ei:

decompresie maști oxigen
Foto: Marty Martinez

Măștile de oxigen sunt vitale în anumite situații. Ele se pun atât pe gură, cât și pe nas. Folosite ca în imaginea de mai sus, am putea considera că facem scuba diving-ul în aer, la mii de metri altitudine. Ți-ai aminti să respiri doar pe gură, în contextul unei panici generale?

Poate că pentru cei care zboară frecvent, demonstrația însoțitorilor de bord de la începutul cursei aeriene reprezintă ceva plictisitor, ce au văzut de nenumărate ori. De aceea, aleg să profite de respectivele momente pentru un ultim check-in pe rețelele de socializare, ori o ultimă conversație, înainte de a rămâne fără semnal.

Pentru însoțitoarele de bord însă, principalele responsabile de securitatea și de siguranța celor de la bord (da, acesta este rolul lor principal, nu acela de a îți aduce ceva de băut), neatenția pasagerilor la acest briefing reprezintă una dintre frustrările principale ale jobului pe care îl au. Nici nu are cum să fie altfel, dacă te gândești că unii pasageri preferă să facă altceva, în loc să afle ce au de făcut atunci când viața lor depinde de o anumită procedură.

Motiv pentru care companiile aeriene au reinventat, de-a lungul timpului, acest briefing. L-au făcut mai amuzant, mai creativ, ba chiar și în versiuni pentru rețelele sociale. În plus, indicații importante se regăsesc și în scaunul din fața fiecărui pasager, dacă s-o uita cineva pe ele. Chiar, ai avut vreodată curiozitatea de a le deschide?

De ce trebuie să fii atent(ă) la briefingul însoțitorilor de bord?

Pentru că într-o situație dificilă, oricât am știi noi acum și ni s-ar părea logic, vom fi uitat. Repetiția e mama învățării :). În plus, poate că te afli la primul zbor, să zicem… cu un Airbus A320. Sau cu o companie aeriană nouă. Ei bine, fiecare dintre acestea are procedurile ei, echipamentul ei… și prin urmare este vital să urmărești briefingul însoțitorilor de bord.

Un zbor mai sigur începe de la tine! Lucruri pe care nu ar trebui să le tratezi cu superficialitate

Centurile de siguranță. Ele trebuie să fie închise tot timpul zborului și, pentru eficiență, ele trebuie ajustate astfel încât să te țină în scaun, fără să îți permită mișcări ample. Chiar dacă nu vei întâlni o situație periculoasă, ai șanse destul de mari să treci printr-o zonă cu turbulențe, iar folosirea lor te va ajuta. Mult.

Să urmezi întotdeauna indicațiile însoțitorilor de bord. În cazul unei evacuări de urgență, chiar dacă în jurul tău este o panică generală, păstrează-ți calmul. Aeronavele sunt făcute să fie evacuate în cel mult 90 de secunde, iar graba de a ieși primul(a) nu face decât să lungească acest timp, iar unii pasageri – poate chiar tu, să fie rănit(ă).

În plus, lasă-ți bagajele acolo unde sunt. Serios că ele contează pentru tine mai mult decât siguranța ta ori a celor de lângă tine? Toboganele de evacuare, care sunt gonflabile, pot fi ușor înțepate de bagaje și, astfel, nimeni în urma ta să nu mai poată fi evacuat.

După aterizare, nu te grăbi să te ridici până ce avionul nu a ajuns în fața terminalului. Nu zice nimeni că rulajul poate fi periculos, dar de ce trebuie să aștepți în picioare și să creezi agitație în jurul tău, când oricum nu ai unde să te duci?!

Mai mult ca sigur însă nu o să ajungi într-o situație care să îți pună în pericol viața, dar ceea ce trebuie să reții este faptul că Zborul este sigur și că doar pasagerii ca tine îl pot face periculos, prin nerespectarea unor reguli simple, create în urma unor situații precedente.

Astfel, ai în minte în permanență acest lucru: un zbor mai sigur începe de la tine!

Zbor fără frică să ai!

 

O stea2 stele3 stele4 stele5 stele (4 voturi, medie: 5,00 din 5)
Încarc...

2 comentarii pentru articolul “Un zbor mai sigur începe de la tine!

  1. ana maria grigore

    22 aprilie 2018 at 17:32

    „În plus, indicații importante se regăsesc și în scaunul din fața fiecărui pasager, dacă s-o uita cineva pe ele. Chiar, ai avut vreodată curiozitatea de a le deschide?” Mereu m-am uitat pe pliantul avionului , dar la ATR ca pana acum numai cu astfel de avion am zburat nu ne-a zis de masca de oxigen nimic , doar de lifejacket , iesirile , etc . De existenta lifejacketului ( cica situat sub scaun) RECUNOSC ca nu am avut curiozitatea

    1. Sebastian

      22 aprilie 2018 at 18:59

      Eu am zburat, și mi s-a zis și de masca de oxigen. Imediat după centură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.